o poezie pe care am scris-o acum mai bine de 40 de ani

pătrunsă ca o săgeată mi-ai făcut să-mi sîngereze inima și să-mi plesnească arterele iubirii. ea s-a desprins și-n locul vidului dintre noi ai intrat ca un orizont îndepărtat și misterios noi ne-am agățat unul de altul la început cu disperare, apoi cu melancolie și la sfîrșit doar regretînd amintirile anoste. tu, asemeni unei zîne ce-n basmul bunicii l-a cucerit pe făt-frumos, m-ai atins și m-ai transformat, cu sărutul vrăjit în lumina ochilor tăi. Acum, eu îți luminez calea și tu cauți cioburile sufletului meu spre-a mă-nplini în liniște și ataraxie