copii

am asistat zilele trecute la o întâmplare care mi-a dat foarte mult de gândit: o duceam pe fiică-mea la grădiniță și pe hol ss-a întâlnit cu o fetiță din grupa ei, grupa fluturașilor:și grăiește Thea către fetiță: - vrei să fii prietena mea? și fetița răspunde: - știi cum mă cheamă? Thea replică: - daaa, Cristina! - și eu știu cm te cheamă: te cheamă Thea. - atunci suntem prietene, bine? - bine! MAgistral acest dialog și extrem de sugestiv. O primă concluzie pe care o putem trage este că acești copii ai noștri sunt mult mai simpli și mai direcți și, deci, mult mai eficienți! Să vă explic: ceea ce urmărea fiică-mea era să se joace cu cineva. Și în mai puțin de 30 de secunde cât a durat dialogul a obținut ceea ce și-a dorit, fie și numai demarcând personajele: Thea și Cristina. Absoult uimitor. Vouă cât timp v-ar lua să stați de vorbă în mod real cu un interlocutor? căteva ore? câteva zile? Sau mai mult?