poeme

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Abonați-vă la: Postări (Atom)

Andrei: îmi sap fântâna cu propriul meu zbor şi simt cum înlăuntru se deschid ferestrele întunericului înlăuntrul lacrimilor din care sădesc roua zorilor cad păsări în flăcări pârjolind aşteptarea veştedelor nopții aşternute pe caldarâmul singurătății şi rotund sunetul liniştii umple tăcerea ca şi cum m-aş cufunda într-un val perfect sinusoidal în care nici nu-i nevoie să înot ci doar să mă las curgerii ca sămânță a râului din care vin înlăuntru în curba mişcare a mângâierii în care duioşia preumple pacea dansului care nu se mai petrece pentru că nu mai are de ce şi nici unde ci doar înlăuntrul lăuntricului său acolo unde nu mai încape nimeni nicicum nicăieri pentru că sunt deja acolo pe măsura sferelor lor întregindu-se pe sine în unu paralel cu unu paralel cu unu paralel slide lângă slide mereu acelaşi şi totuşi altul ca măsură a nemăsurii şi totuşi atât de simplu şi atât de puțin întru liniştea iubirii din care mă întorc iubire ca semn

Tema Eteric. Un produs Blogger.