de toamnă doamnă

de toamnă doamnă
stă să cernă
poemul alb deschis în rană
mă doare verbul curs prin vene
căci trece viața prea devreme
de dimineață-n blândă lene

căci n-am să cu
și n-ai să tu

și-am să mă leg de limba mea
cu pagini din cuvinte grele
lumina te va săruta
cu o eternitate mai devreme

am să mă șterg de patimi calpe
cu cerul martor într-o mână
s-o răzgândi din noapte-o lună
și vei rămâne-n pagini albe

și am să-ți cos pe sânu-ți stele
cu o pădure de tăcere
eu n-am să cu
tu n-ai să tu
și dintr-o cupă aș bea durere

de toamnă doamnă
stă să cernă
poemul alb deschis în rană
eu n-am să tu
tu n-ai să cu
și de iubire stă să vreme