celei de pe urmă
-
miruței -
ești
cea din urmă hain-a mea din cui
ești
căpătâiul cerului de toamnă
ești
tot ce n-am spus nicicând nimănui
și
ploaia care mâine-o să mă cearnă
femeie
fără timp și fără margini
crescută-ntre
prăselele iubirii
cascadă
în doemul dintre pagini
cel
tatuat pe țărmul amintirii
ești
ultimul cuvânt rămas pe buze
ca
un sărut final zâmbind otravă
ești
cea rămasă fragedă-ntre muze
și
liniștea din câmpul cu otavă
păși-vom
între versuri mână-n mână
va
curge luna-n sânii tăi să scrie
poemul
nostru cel săpat în spumă
și
mirosind aprins a iasomie
se-nchide
cartea s-a tocit penelul
pe țărm
a mai rămas de-un pumn iubire
călcând
pe cioburi de-amintiri poemul
ne
scrie pe nisip drept izbăvire
e
prea devreme sau târziu eternul
așa
că toarnă-mi astăzi fericire
să ne-mbătăm
cu lacrime în semnul
iubirii
noastre cea de nemurire
ești
cea din urmă toamnă-a mea din cui
ești
căpătâiul unei cărti c-o doamnă
ești
tot ce n-am spus nicicând nimănui
și
ploaia care veșnic să mă cearnă
@ndrei filip ©onstantin burdușa™
în anul de restriște 7529 de la facerea lumii
în luna lui cuptor în a douăzeci și cincea zi în Ghiroda
https://poemeleuriasului.blogspot.com/
https://toamnanelinistiimele.blogspot.com/
https://www.buzzsprout.com/1760769
Copyright © 2021 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™
În podcast recită
autorul