poem de
patima cuvintelor
dervișul păși în rândul
cuvintelor aprinse
cu ochii lui de nisip de
stele
și-mi spuse
cu cât mă dezbrac mai
tare de petale
cu atât miros mai adânc
a înger
și-apoi păși într-un vers
al cărui capăt
l-am legat
cu lumină de o
pasăre-fântână
și-mi spuse din nou
deschide-te
deschide-te poartă a
porții
și eu m-am deschis
și pe poartă a țâșnit
lumină
și lumina
la primul déjà-vu
a făcut la dreapta
pe buzele arse ale
poemului
pe sub poem
tocmai trecea o femeie
și mirosul ei de patimă
trecea prin sângele meu
gâlgâind
și iarăși l-am auzit pe
derviș
rostuind-și geometria
fervorii
și ridicând brațele lui
de nisip fierbinte
înspre de piatră ale
fântânii
și el spuse
iubește-mă
și eu te-am iubit pe
tine
și el m-a iubit pe mine
în timp ce
pe aceeași pagină
următorul tramvai se
oprea la peronul poemului
și eu coboram în poem
și tu coborai în poem
după mine
și el cobora în poem
după noi
rece de sete
în pasărea-fântână se făcu rece de răsărit
și tu curgeai în mine cu
gust sărat
la țărmul dervișului
cel de nisip și sticlă
acolo unde se făcu
ruginiu dintr-o dată
și mirosea a toamnă
de galben-ruginiu
ca de poem
aprins
de patimă
@ndrei filip ©onstantin
burdușa™
în anul de restriște
7529 de la facerea lumii
în a zecea zi de
brumărel în București
Copyright © 2021 ADRIAN
CONSTANTIN BURDUȘA™
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu