... nesăbuință ...

ți-am dat toamna ca o boabă de strugure otrăvit cu trupul meu despletit
ți-am dat din trupul meu desfrânat o secundă și-o pleoapă
ți-am dat din mine drumul ca un sens giratoriu
să n-ai unde te duce
să n-ai unde iubi
să n-ai unde-nflori
decât umbră în umbra mea

țipam de orgoliu și desfrânat plângeam de tine trup despicat de lacrima tăcerii rupte din lumina blândă a ochilor aproape închiși
și oriunde plecam
și oriunde veneam
înfloreai pe terasă în chip de femeie
te mângâiam printre gene și tu te întorceai la ochiul meu spart
în ridul dureros
în trup de fluture
în iz de cireașă amară
ți-am dat totul dar nu am luat nimic
ai rămas pustie de necuprinderea brațelor mele ude de tine

ca într-un gând ciudat în care te oprești să guști cu mireasma îngerului căzut din rai
ca o boltă senină întoarsă pe dos
ca un trup de femeie rodit pe dinăuntru
ca o pasăre necuprinsă de atîta zbor

ți-am dat de dat dar nu am luat nimic cu mine
ai luat de luat dar n-ai rodit din sânul tău rodire

un vis ciudat îmi sărută dimineața îmbătrânită la răsărit
cu dorul lui Dumnezeu de nemărginire cuprins


andrei filip
11 ianuarie 2006 – 17 ianuarie 2011
București