poeme: martie 2022

joi, 17 martie 2022

doem de ținut minte

doem de ținut minte

încercănându-mă

încercănàndu-te

albă din alb

cu genele pline de promoroacă

condamnați la iubire

ne vom săvârși albi

concertul

ticluit în fiecare iarnă

într-un vis de crini

cu fiecare noapte

a mea fără tine

a ta fără mine

în numele fiecărui fulg de nea

înflorit ca un radical liber

la ambele capete ale libertății de a pluti

când tâmpla ta frumoasă și gânditoare

își odihnește gândul pe sânii mei

când mi se face sete de setea cu care-ți cerni stelele

din cel de-al nouălea cer

peste mâinile albe și tămăduitoare

cu care îmi plămădești și îmi frămânți

această iarnă prelungă

aprinde-mă

sunt candela ta

cu care mergi înainte

zăpadă-mă în alb

lacrimă-mă în preacuvinte

nu plànge

iubește-mă atât cât moartea și viața

ne poate ține minte

iubește-mă

și scrie-mă mereu

iarna aceasta ne-o plânge doemul în albe și triste preacuvinte

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

în anul de restriște 7528 de la facerea lumii

în luna lui undrea în a opta zi în Bucuresti și-atât

https://poemeleuriasului.blogspot.com

https://toamnanelinistiimele.blogspot.com

https://burdusa.blogspot.com

https://burdusas-podcast.podsite.io

https://www.buzzsprout.com/1760769

În podcast poemul este recitat de ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA.

miercuri, 16 martie 2022

schiță de martie urban și orfan

schiță de martie urban și orfan

la capătul tejghelei

cartierul se sprijină într-o bere bătrână

afară e un întuneric calp și murdar

și pe bulevard curge

un acordeonist obosit

de-o jale și doi bani

ecoul plânge și el înghețat

și lugubru cu un țigan beat la căpătâi

și eu mă întreb disperat

cum poți fi în iad când ești în inima mea

o cicatrice perfectă pentru o durere mai grea

decât noaptea

nu are cum să-mi fie frică de moarte

moartea nu trădează

mi-e frică

de păsările fără zbor

de bisericile fără duh

și de femeile fără Dumnezeu

ceasul se întoarce în ceas

întunericul în întuneric

durerea în durere

în patul meu stă cineva mult mai bătrân decât mine

îl privesc cu fereastra deschisă

și nu văd nimic

doar o umbră a umbrei

un singur trecător prin infinit

și nu

nu e tristețea

doar greața ca un mucegai vertical

pe dimineți chinuite

cât vezi cu ochii

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

în anul de restriște 7529 de la facerea lumii

în luna lui mărțișor în a douăzecișitreia zi a noului an în Bucuresti

Copyright © 2021 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™

luni, 14 martie 2022

prea

prea

dimineața curge invers

în inversul mersului

poate de aceea cugetul s-a încuiat în cameră

poate de aceea am și această stare de dejà-vu

impregnată trist și ciudat în pre-cunoaștere

am priceput demult că a știi presupune un anume ton trist

un fel de destin

ca și cum un preaplin ar fi construit la jgheabul fiecărei oreS

și ceea ce este trist

este faptul că deși știi ce se va întâmpla

nimic nu poate fi schimbat

pentru că altfel nu ar mai fi dejâ-vu

altfel ar fi un fel de glisare pe realitate

ciudat spleen la 4:44

cu siguranță am mai trăit toate acestea

este un fel de manierism existențial

viața se face că ne trăiește uneori

și noi nu știm ce trăim

cu siguranță nu știm

trăim în permanență pe marginea mâinelui

care nu vine niciodată

ne uităm la viață de pe un peron

ca la un tren de mare viteză

facem cu mâna unui sens care circulă cu 300 de km pe oră

în care cineva scrie poemul pe care tocmai îl citești

stând comod

pe o secundă bezmetică

un fel de soldat universal total nepregătit

singurătatea are întotdeauna o latură tristă

căci unde nu există frică nu există nici curaj

unde nu există tristețe nu există nici fericire

suntem niște marionete ale dualității

învață să scrii

învață să scrii - spunea Măicuța cu zâmbetul ei de icoană

pentru care scriu de o mie de poeme

tot învăț să scriu

din mine nu rămâne decât trecerea

singurul loc în care toți oamenii au statut egal

scriu cu 30 de kilometri pe secundă

iubesc cu 30 de kilometri pe secundă

adorm regret respir citesc

totul în același ritm

ți-am spus că totul se întâmplă și fără să fiu

și fără să fii

dar sensul îl dă chiar fiirea

căci apa nu poate fi rece decât dacă picioarele mele calcă pe pietrele

verzui și lunecoase

căci pădurea nu poate fi pădure

dacă nu am dormit în iarba înaltă cu miros de usturoi sălbatic

căci mâine îmi vei spune că mă iubești

și vei sorbi cuvintele mele reci ca apa din izvorul dimineții de duminică

uite

adorm acum pentru a secunda oară

trec astfel într-o altă realitate

care miroase a tine

până la tăcere

nu Noe e personajul principal

ci Arca

iubirea nu are nevoie de cuvinte

are nevoie de senin

am deschis o fereastră în piatră

și o toamnă-n sărut

și tu n-ai sâ vii

și eu n-am să vin

în anul de restrişte 7528 de la facerea lumii

în luna lui brumărel în a treizecea zi în Bucuresti și-atât