despre calea cuvintelor la rãsãritul drumului
la țărmul fiecărei dimineți
sărut marea cu cuvintele mele lichide
și marea se umple de sensuri
care șerpuiesc îndoind lumina
până la necuprindere
mângâi văzduhul cu bietele mele vorbe
purtătoare de zbor
și cerul se curbează înlăuntrul cuvintelor mele
precum din
versul meu naște țipătul
prea
înaltul înalt
sãdesc
vorbele mele purtătoare de semne
la rãdãcina fiecărei vieți
și viața se întoarce în carte
și cartea se întoarce în fiecare urmă
și Cel Ce Definește Eternul
îmi întoarce poemul sã îl port
până când sorocul poemului sã se nască
devine sens
în fiecare clipă când mor
mã transform într-un semn
care desenează timpului o mãsurã a sensului
căci eu sunt Purtătorul de Semne
cuvânt din lumină
și pas din urmă
tăcut și umil coborât
în sunet
spre preamărirea
Eternului
care va veni sã odihnească drumul
împlinind
căutarea
ca iubire
® @ndrei
constantin burduș@ © 2015
