poemul și drumul neîmblânzit

poemul și drumul neîmblânzit

 

 

 

cerul nu încape niciodată tot într-o clipă

durerea nu încape niciodată toată

într-un strigăt

patima nu încape niciodată toată într-o iubire

frumusețea nu încape niciodată toată într-un ochi

 

de aceea

mi-am luat o veșnicie de buzunar

cu care așez cărămizile șoaptelor la marginea universului

ca să nu se reverse peste țărm

atâta iubire

 

hohotul infinitului curbează albastrul

până aproape de cuvânt

 

închinându-se în zori

poemul

dă drumul râului

să susure

printre

pașii

pămàntului

 

despre iubire

spun

numai de bine

 

strigă-mă tu

pe mine

 

numește-mă

foc

definitivă curgere

sămânță

a tuturor semințelor