poem
vertical
am
plecat din acest timp
am
plecat din această măsură a verticalului
și-am
stins noaptea
și
apoi liniștea
și apoi
am
deschis fiecare zi
pe
rând
căutându-te
așa
despletită
în
neliniști
la
fiecare pas
îmi
închinam ochii
și
gândurile
și
inima
și
fiecare pas deșirat pe nisip
se
așeza cuminte
în
forma lui sferică
de
duioșie
asemenea
semnelor din care curg cuvintele
ușor asimetric
noaptea
dezlipită de pe retina poveștii
curgea
din colțurile gurii orașului
arestat
de întuneric
iar
eu
eu împingeam
durerea
până
la pragul cuvintelor
cu
care sădeam sămânța poemelor
în
oricare lacrimă
căutându-te
așteptându-te
și
iubindu-te
până
la prăsele
vertical împlântat în
lumină
până
la sete
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu