poem de patima cuvintelor
dervișul
păși în rândul cuvintelor mele
cu
ochii lui de nisip de stele
și-mi
spuse
cu
cât mă dezbrac mai tare de petale
cu
atât miros mai adânc a înger
apoi
păși intr-un vers
al
cărui capăt
l-am
legat
cu
lumină de o pasăre-fântână
și-mi
spuse din nou
deschide-te
deschide-te
poartă a porții
și
eu m-am deschis
și
pe poartă a țâșnit lumină
și
lumina
la
primul déjà-vu
a făcut
la dreapta
pe
buzele arse ale poemului
pe
sub poem
tocmai
trecea o femeie
și
mirosul ei de patimă
trecea
prin sângele meu gâlgâind
și
iarăși l-am auzit pe derviș
rostuind-și
geometria fervorii
și
ridicând brațele lui de nisip fierbinte
înspre
de piatră ale fântânii
și
el spuse
iubește-mă
și
eu te-am iubit pe tine
și
el m-a iubit pe mine
în
timp ce
pe
aceeași pagină
următorul
tramvai se oprea la peronul poemului
și
eu coboram în poem
și
tu coborai în poem după mine
și el cobora in poem după noi
rece
de sete
în
pasărea-fântână se făcu rece de răsărit
și
tu curgeai în mine cu gust sărat
la țărmul
dervișului
cel
de nisip și sticlă
acolo
unde se făcu ruginiu dintr-o dată
și
mirosea a toamnă
de
galben-ruginiu
ca
de poem
aprins
de
patimă
@ndrei filip ©onstantin burdușa™
https://poemeleuriasului.blogspot.com/
https://toamnanelinistiimele.blogspot.com/
https://burdusas-podcast.podsite.io/
https://www.buzzsprout.com/1760769
Copyright
©
2021 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu