vineri, 22 octombrie 2021

toamnă în doi

 

toamnă de doi

 

 

 

 

în fiecare toamnă deschid un magazin de frunze

galbene

ruginii

triste

melancolice

pe care le pictez cu clipele mele

galbene

ruginii

triste

melancolice

până la respirarea seninului

 

uneori din toamnă rup o iubire

despre care nu știu mai nimic

clipele se preling și curg

stropi de sudoare

în ungherele armoniei perfecte a luminii

 

poarta stă cu spatele la mine

fereastra își dezvelește țâțele

dimineața râde de atâta lumină

păsările compun simfonii cu peisaj desuet

 

numai eu mor o clipă de toamnă

printre degetele firave ale ceței

geamatul cerului in lipsa ploii

palma ta de aceeași culoare

cu lemnul ce trosnește întotdeauna

la încheietura mugurelui

poate toată bruma asta

sau ceața

sau clipele care se înșiră

 pe chipul

duminicelor noastre

 înainte de cuminecarea

cu un dumicat de iubire

Dumnezeu scrie cu noi

al toamnei poem

 

 

 

 

 

 

miruța & @ndrei filip ©onstantin burdușa

https://www.buzzsprout.com/1760769

https://burdusas-podcast.podsite.io

 https://poemeleuriasului.blogspot.com

https://toamnanelinistiimele.blogspot.com

https://burdusa.blogspot.com

În podcast recită autorul

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu