poeme: iunie 2021

marți, 29 iunie 2021

răsăritul ca despărțire

răsăritul ca despărțire

- doem -

răsăritul

așternut cu o lumină frântă curgând lăptoasă și sângerie

pe tristețea mea decrepită

și cântecul cocoșilor care pare șifonat strident de liniște

și macii care înfloresc despotic printre spice simetrice până la esența făinii

și pietrele care murmură fântâni între ele

și despodobite de colțuri se rostogolesc către niciunde

care nicicând

nicicum

și eu care plàng într-o lume care plânge

într-un infinit care plânge și el

când tu plângi

printre brațele mele tocite de atâtea îmbrățișări

se văd cercuri imperfect concentrice

la capătul cărora

se frâng razele de lumină

care ne-au așternut înainte să adormi

rupt în versuri descălecate

perfect perpendicular pe implorarea mea taciturnă

curg zilele pe ferestrele sufletului meu

muiat în amarul apusului singurătății

descuiate la îngeri

răsăritul ca despărțire

apusul ca devenire

simetria zborului ca anotimp

miruța & @ndrei filip ©onstantin burdușa™

în anul de restriște 7529 de la facerea lumii

în luna lui cireșar în a nouăsprezecea zi în Ghiroda & București

https://poemeleuriasului.blogspot.com/

https://toamnanelinistiimele.blogspot.com/

https://burdusa.blogspot.com/

https://www.buzzsprout.com/1760769

@drian ©onstantin burdușa™

În podcast recită autorul

duminică, 27 iunie 2021

ultimul drum întâia liniște

ultimul drum întâia liniște

veneam de la tine

de fapt nu nu mai veneam de la tine

veneam de nicăieri

spre niciunde

autostrada era întoarsă pe dos

aveam viteză

de câteva ori am întors capul după câteva secunde cu trupul dezlegat de maluri

din marea mai mare se vărsa în marea și mai mare o lună stacojie

mizam pe valul dintre noi ca pe o iapă de rasă

știam că nu am cum să câștig

dar asta nu avea importanță

curgerea era un joc de-a începutul și sfârșitul

pusesem pe masă o viață

și nouă volume de poeme

câteva femei

câteva iubiri

mărunțiș

făceam slalom printre doi arhangheli și mulți îngeri

divizibili cu nouă

îi spusesem să-mi dea de știre la poartă

se dădea lumină

din povestea aceasta nu mai rămăsese nimic

doar coperțile

nu era nimic de spus

dădeam cu liniște pe apus

astupam cerul roșiatic

îl mâzgăleam cu telejurnale

din loc în loc dădeam la suflet

cu mămăligă blurată de lacrimi

eco

era o durere ecologică

bio

nu pusesem nici măcar colorant

mă lăsasem cărunt pe la patimi

de-o săptămână suna poemul

degeaba

stâteam pe mute

ascultam Chopin în loop până simțeam tusea între dureri

vedeam aceeași rază de lumină

bisectoarea dintre iad și rai

mă călca pe urme o disperare de toamnă

ruginie cu țărm la stația de pe prispa casei

meșteream la o treaptă putredă

infinitul era defectiv de plural

avea deci un colț spart

și buzunarele întoarse pe dos

se uita la cer în oglindă

și se visa

un început albastru

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

în anul de restriște 7529 de la facerea lumii

în luna lui prier în a paisprezecea zi în Ghiroda & București

https://poemeleuriasului.blogspot.com/

https://toamnanelinistiimele.blogspot.com/

https://burdusa.blogspot.com/

https://www.buzzsprout.com/1760769

@drian ©onstantin burdușa™

În podcast recită autorul

preacuvântul din jar

preacuvântul din jar

la marginea fiecărui cuvânt e o piedică trasă

apăs pe limba română și mă trezesc cu strămoșii mei

șezând la masa rotundă de lemn

cea cu trei picioare

și sufletul său cel de sacrificiu

în crugul lunii rostuind cercul

întingând cu miez de pită unsă pe buzele femeii despletite în respirări sacadate

la cumpăna iubirii cu dorința

acolo unde fierbe vremea în jarul mâinilor

trupurilor

ochilor

gurilor

tot neamul meu a domnit în limba română

timpul a curs românește peste valurile de cuvinte împletite cu lână toarsă

văd și acum caierul din mâinile străbunelor mele așezate pe scăunelele de lemn aproape la fel de vechi precum munții

si-acum

recapitulez viața mea din viața lor

acasa mea din acasa lor

pat

masă

scaun

vatră

lampă cu gaz

preacuvintele rare în rostul lor

și de restul pădure cât vezi cu ochii

izvoare cât simți cu setea

râu cât simți cu curgerea

munte cât simt cu forța strigătului meu

înfipt în fiecare durere

în fiecare pas

în fiecare poem

aprins la fiecare apus

și scris la fiecare răsărit

cu tălpile înfipte în pleoapele ierbii pline de rouă

toarce timpul pe dor

iubito

măcar o toamnă

să ne iubim sălbatic

albastru

și frumos

din preacuvinte să visăm adânc

poemul

căci vine moartea din viață întoarsă pe dos

e târziu printre patimi și timpul zace în bătătură

și curge tăcerea

pe lacrimi calc cu sufletul stors

și poate de sete mi-ar fi mai frumos

dar nu știu de ce

mi-e de tine albastru

și jar

și de noi

și de bine

și de păsări

și foarte

foarte

duios

în anul de restriște 7529 de la facerea lumii

în luna lui cireșar în a douăzecișișasea zi în București

https://poemeleuriasului.blogspot.com/

https://www.buzzsprout.com/1760769

În podcast recită autorul

vineri, 25 iunie 2021

poem de miez de noapte

poem de miez de noapte

găsește-mi ultima pagină de iubire

ca un copac rupt de furtună

găsește-mi o adormire întinsă pe ramura unei brize

găsește-mi inima

obosită și dureroasă

freamătândă

alungată de prea multa plângere

într-un colț umed și pustiu

adicătelea

vino

întoarce-te cu fața

la ceea ce ai înmormântat deja

nepereche a perechii

deja uitate

uite-așa se scurge din mine frântura asta de zbartere de aripă

ca un vers sângeriu

și nu mai rămâne nimic

nimic care să însemne

nimic care să te însemne

doar pleoapa cea obosită

a pruncului meu

adormindă în colțul lui de înger

ca un strugure copt

ofilită toamna

întrerupe concertul

și corzile curg putrede de lacrime

în anul de restriște 7529 de la facerea lumii

în luna lui cireșar în a douăzecișișasea zi în București

(25.10.2011 – 25.06.2021)