poetul primordial
poetul
el
desprins
de cuvinte
e-o
lacrimă ce sete neîncetat
se
prăvale din lumină apusă
la
capătul unei străzi șchioape
pre
sinele său
desprins
de fervoarea strigătului
o
îngerule
tu
cel
căzut din iubire
așterne-i tăcerea
pe temelia patimii
căci
ani de zile el nu a putut scrie de frică
i-a
fost frică de cuvintele sale
cuvintele
sale cărora le era frică de el
și care s-au întors în sămânță
in
limba aprinse de sete a tărâmului lor
cu
tine odată
poetul
plătește taxă pe cuvintele sale nude
deschise
la prima pagină după pasăre
sunt
vânt și aer și pământ și apă
și
foc de fântână vărsată
zbor
din zbor hrănit de cratime
și
acum cu toții bâjbâim pe o așteptare borțoasă
de-a
binelea tăcerii lui
între
poeme tace de-o lacrimă purpurie
simte
gustul sărat al ploii
si-si
umezește buzele de valuri
moartea
e un păcat
dorința
e un truc
trebuie
să fie o cale mai bună
întoarce
poemul pe partea cealaltă
îngerule
de-a-ndoaselea
am
rămas la pătrat
înlăuntrul
poemului curat in curat
nouă
în nouă
la
un metru de unde l-a lăsat fericirea de bărbat ce era
nu
semâna deloc cu el
poemele
îl adăposteau de el
de ploaie
de secunde
de curgere
de
foame
de
îngeri
la început
a fost lumina și atât
de
mult ce era nu puteai să vezi nimic pentru că era atât de mult
încât nu curgea
și
dintr-o dată
Infinita
liniște s-a crăpat de-o șoaptă primordială
răsărită
din tâmpla poetului primordial
restul
suntem
doar praful de pe tălpile poemului lui
https://poemeleuriasului.blogspot.com/
@ndrei filip ©onstantin burdușa™
În podcast recită autorul
https://poemeleuriasului.blogspot.com/
https://www.buzzsprout.com/1760769
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu