despre
tăcerea cardinală a timpului descompus în cuvinte
trăiesc
în tăcerea cuvintelor mele
înlăuntrul
ei
întinsă
peste profundul nopții
o
aud respirând deodată cu poemul meu
cel
de tine iubitoriu
ritmul
ei sacadat
ca
un dans ezoteric
se
transformă in zbor pe la țărmuri
e
un loc curb și dantelat
și
adànc
fântână
de rouă și păcat înșeuat
la
cartea timpului
o
carte de o mie și una de clipe
de
o mie și una de respirări
de
o mie și unul de cuvinte
o
carte cu nori
zic
de
parcă aș zidi tăcerea între noi și ei
țineți
norii
Zeule
adapă-i
și dă-le jăratecul inimii mele
îi
simt cum fornăie și nechează
prin
cuvintele descheiate la aripi
îi
simt nerăbdători și aprinși de libertatea vântului
ce
cântă între noi
e vânt
în noaptea asta în vele
povara
iubirii ce-o purtăm e peste moarte
de
departe peste departe
căci
moartea este doară viața văzută de la spate
lumină
din lumină
cu
moartea pre moarte călcând
cuvànt
de pământ
semn
din praguri de semne
eternitatea
peste țărmuri taie lemne peste lemne
în
cruci
tot
ceea ce scriu
se
transformă în tăcere
în
ochiul meu viu
cu
care te iubesc înlăuntrul meu
inlăuntrul
tăcerii mele
până la poemul cu care mă împletesc
din
o mie și una de dureri pământene
în care curg
tăcere din tăcerile mele
preacuvântate
și
pe tine te iubesc din aceeași durere
în
care curg de atâta tăcere
eu
plâng în cuvintele mele
tăceri
de tăcere
Copyright © 2019 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu