- punct terminus – *
m-ai părăsit și nu-mi vine să cred
stau pe o bancă în parcul înghețat
prăfuindu-mi pașii cu lacrimi amorțite de
durere
am ajuns la marginea lumii mele și mă uit
în prăpastie cu pieptul sîngerând deschis
drumul a dispărut dintr-o dată și în față
doar zborul frânt al unei păsări de țipăt ascuțit
percep cu greutate
sunetele
imaginile
timpul
nu mai am
trecut
azi
mâine
trup
suflare
nu mai circulă nici un tren și gara e
pustie
mă mir că pot întoarce privirea și nu văd
nimic
lacrimile se sparg cristaline de țărm
și-mprăștie orele care troznesc sub bocancii tuturor celor care trec
peste
aprind o țigară
și-ncerc să pricep
de ce nu mai bate inima
și unde mi-au dispărut cuvintele
mă întîlnesc cu cineva vorbesc nu știu ce
și nu înțeleg nimic
o iau de la capăt de fiecare dată și de
fiecare dată nu pricep nimic
omul mă bate pe umăr sau nu pe mine
deslușesc cu greu
prăpastia numelui tău
și nu-mi vine să cred
cad ciuruit de gloanțe capul se izbește de
primul urlet de durere
cerul se întunecă zdrobit de cioburile
lacrimilor mele înghețate
cu mîinile goale îmi strâng inima cu putere
în pumni
până sângele se transformă în venin
otrava are gustul dulce
al primăverii care nu va veni niciodată
și nu va pleca niciunde
* acesta este un poem scris acum aproape 16
ani,
cu o altă inimă. într-un alt timp.
Dar face parte
din același volum de poeme îmblânzite de
lăcrimare
@ndrei filip ©onstantin burdușa™
în
anul de restrişte 7523 de la facerea lumii
în
luna lui undrea în a dou[zeci ;i cincea zi
în București
https://poemeleuriasului.blogspot.com/
https://toamnanelinistiimele.blogspot.com/
https://burdusas-podcast.podsite.io/
https://www.buzzsprout.com/1760769
Copyright © 2021 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu