necunoscutele ierni tocite de alb

 

necunoscutele ierni tocite de alb

 

 

-    doem –

 

 

 

când râurile tac asurzitor

stăruitor

obositor

 

și când curcubeul răsare strident

până când focul începe să cânte jalea pământului

în jarul nopții descheiate la lună

și piatra de piatră a piatră începe să palpite

 

despletesc întunericul acesta care curge

dintre rătăciri

 

îl despletesc de lumesc

de pământesc

de ceresc

 

de răceala ploii

sau de curgerea obidită a zăpezii

 

e vrerea nopții să frământe lutul ascultător

în aceeași mișcare prevestitoare

de dinaintea preavorbirii

 

ne rostogolim albi

când ochii mei se oglindesc tonant în ceruri

trupurile ne dansează vibrant

și eu te implor

cu brațele mele sonore

îmbrățișându-te alb

pe alb

 

hai

să ne naștem din nou

din noi înșine

clocotitor

devastator

tumultuos

dureros

picurând lumină

 

până ce tu răsfoiești

tot (ano)timpul meu

și îi dai frâu liber

să meargă în galopul clipelor

celor grele de respirația ta

celor mute

de trecerea mea

nescrisă

învinsă

palimpsest șters

un nicăieri

o niciodată

 

ne despletim

unul din altul

abisuri

din abisuri

fără nici un fel de hotare

 

și privind luna asta sticloasă

pe care umbra pământului

o apasă adesea

până la sânge

unul pe altul

ne rostim

cu patimă

 

nescrisele doeme ale iernilor pierdute

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

@ndrei filip ©onstantin burdușa™   featuring  Mirela Mareș

în anul de restriște 7530 de la facerea lumii

în a douăzeci și cincea zi de gerar în Ghiroda

https://poemeleuriasului.blogspot.com

https://toamnanelinistiimele.blogspot.com

https://burdusa.blogspot.com

https://burdusas-podcast.podsite.io

https://www.buzzsprout.com/1760769

Copyright © 2022 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™