de ziua cuvântului meu românesc

 

 

de ziua cuvântului meu românesc

 

 

am căzut peste ochiul meu drept

în picioare am căzut

în cuvinte rostuit

în formă de clopot am căzut

răsunând cu respirația întretăiată

românește

 

te iubesc

țara mea de cuvinte

 

te iubesc

de când cade zăpada

și până apune luna

te iubesc românește

cu sufletul meu de munți neterminați

cu inima mea de apă neîncepută

 

căci nu poți iubi la fel de două ori

cum nu poți bea aceeași apă de două ori

 

corpul meu românesc și pământul țării mele sunt una

sunt

trecutul

prezentul

și

viitorul

sunt femeia mea

și pruncul meu

sunt tăcerea și cuvântul nerostuit

sunt motivul pentru care mă aflu aici

și te afli aici

căci de aici nu există cale de întoarcere

poți merge doar înainte pe același drum cu care ai fost croit

 

te iubesc românește

și

aștept să mă iubești românește

căci

aici

și sămânța crește în limba română

 

 

 

iubește-mă românește

îți zic

până la capătul iubirii

 

 

 

 

 

@ndrei  ❤  filip ©onstantin burdușa™

în anul de restriște 7530 de la facerea lumii

în prima zi de decembrie (undrea) în Ghiroda

https://poemeleuriasului.blogspot.com

https://toamnanelinistiimele.blogspot.com

https://burdusa.blogspot.com

https://burdusas-podcast.podsite.io

https://www.buzzsprout.com/1760769

Copyright © 2022 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™