trist tablou de iarnă
putred oraşul plânge pe tristeți fetide
şi copacii zac dâre negre-n cale
pe zidurile mucegăite
mâinile curg şi ele
sloiuri vinete
aproape înghețate
iar străzile se desenează pustii şi
nevrotice
pe rănile deschise ale zilei
care urlă
urlă viscolind murmurul tramvaielor
ce se
diluează gri în ploaia de sticlă pisată care nu mai conteneşte
iar
eu
eu te
caut la capătul pământului
la
capătul vântului
la
capătul iernii
la
capătul răbdării
cu
unghiile adânc înfipte în durerea oraşului
care
se prelinge neîncetat
peste
buzele mele otrăvite
de
durere
orașul îngheață rânced
peste zile stupide
în
care numai umbre plutesc peste urme de ipsos murdar
risipiți
fără rost
oamenii
insule se ofilesc
în
secunde îngălbenite de teamă
crispându-se într-un rictus ciudat de
curve şleampede
fără
știința umbrei şi a urmei
retezându-şi
rebeli rădăcinile
șerpuind incolor și inodor
printr-o iarnă defectă
pe cer
o ceață groasă
se înfige în zbor
ca o
disperare ascuțită de lacrimi înghețate
un soare
difuz
cade
alb pe alb spre singurătate
căci
dacă lumină nu e
nimic
nu e
2 decembrie 2015 - 3 decembrie
2022
Baia Mare - Ghiroda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu