despre tăcerea cardinală a timpului descompus în cuvinte

 

 

 

trăiesc în tăcerea cuvintelor mele

înlăuntrul ei

întinsă peste profundul nopții

o aud respirând deodată cu poemul meu

cel de tine iubitoriu

ritmul ei sacadat

ca un dans ezoteric

se transformă in zbor pe la țărmuri

e un loc curb și dantelat

și adànc

fântână de rouă și păcat înșeuat

la cartea timpului

o carte de o mie și una de clipe

de o mie și una de respirări

de o mie și unul de cuvinte

o carte cu nori

zic

de parcă aș zidi tăcerea între noi și ei

 

țineți norii

Zeule

adapă-i și dă-le jăratecul inimii mele

îi simt cum fornăie și nechează

prin cuvintele descheiate la aripi

îi simt nerăbdători și aprinși de libertatea vântului

ce cântă între noi

e vânt în noaptea asta în vele

povara iubirii ce-o purtăm e peste moarte

de departe peste departe

căci moartea este doară viața văzută de la spate

lumină din lumină

cu moartea pre moarte călcând

cuvànt de pământ

semn din praguri de semne

eternitatea peste țărmuri taie lemne peste lemne

în cruci

 

tot ceea ce scriu

se transformă în tăcere

în ochiul meu viu

cu care te iubesc înlăuntrul meu

inlăuntrul tăcerii mele

până la poemul cu care mă împletesc

din o mie și una de dureri pământene

în care curg

tăcere din tăcerile mele

preacuvântate

 

și pe tine te iubesc din aceeași durere

în care curg de atâta tăcere

 

eu plâng în cuvintele mele

tăceri de tăcere

 

andrei filip constantin burduşa

în anul de restrişte 7527 de la facerea lumii

în luna lui cireșar în a douăzecișiuna zi în București

Copyright © 2019 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™