eu

 

eu

 

 

eu nu începeam cu sinele meu

ci cu sinele cerului începeam

și cu cel al pământului

și cu sinele apei plângeam

în numele curgerii

 

eu nu începeam cu visul pământului

ci visul pământului eram

căci așa a fost începutul

ca o patimă a fost

descălecarea de pe întuneric a fost

lumina așternându-se la trei

de aceeași parte a semnului

țipătul fiind și el tridimensional

devenind și el

durere

 

durerea nașterii

rostul ce fusese rostit

când lumea se trăgea de șireturi cu începutul

a fost

 

căci nu de dreapta sau de stânga m-am temut eu

căci stânga și dreapta

erau de aceeași parte a inimii

ci de-a nerostirii în lumină

și în cuget

și în toamnă

 

căci în toamnă m-am întors

toamnă

cu gust de strugure pe piept

și de pasăre

și de cerb

 

și-am alergat prin pădurile acestea preț de o mie de ani

și cu mine râurile din râuri au alergat

vânturi din vânturi

am mușcat din codrul de patimi

unde mirosea puternic a descântec

 

căci lupul s-a tras din lup

la țărmul timpului

și lumina din lumină s-a tras

și nu din întuneric

căci întunericul nici nu este

ci doar lipsa luminii este

 

necredința

nici ea nu este

ci doar lipsa iubirii

căci credința iubire este

nașterea

botezul

cununia

moartea

totul iubire este

căci dacă iubire nu este

nimic nu este

 

 

 

@ndrei filip ©onstantin burdușa™