iubirea. luna. gestul
desenam în tăcere
o femeie concentrică sărutului meu
îndepărtându-se himeric
de ultimul strigăt de durere
care-mi crapă asimptotic tăcerea
în cuvinte aprinse
o desenam vie
ca pe o femeie cu aripi de sticlă
plutind deasupra orizontului
aproape hipnotic
și totuși rănindă lumina sângerie
desenam concentric în fântână un miraj
şi apa se tulbura la nesfârşit
sfâşiată de temeri
@ndrei
filip ©onstantin burdușa™
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu