poem de primăvară bătrână cu mileu bleu

 

potret de primăvară bătrână cu mileu bleu

 

doem de bleu

 

 

durerea

apasă pe clanță pe întuneric

și viața scârție din țâțânii resfirați printre toți pașii mei

 

noaptea devine o valiză bej

uitată într-o gară dintr-un miez de ceară

care pâlpâie la căpătâiul zilei mohorâte

în care torc umbre negre

și tăceri de pribegi

 

când gongul eternității

bate ruginit miezul nopții

mă simt  pustiit de contururi

pentru că între mine si umbra mea

ești întotdeauna tu

 

în praful de lună sângeriu scurs pe treptele plecării

noaptea desperecheată

adoarme pe prag

 

printre crăpăturile zilei stinse

mă uit la mine

așa cum m-aș așterne înlăuntrul cuvintelor

încercând să înțeleg

petală cu petală

durerea florii de cireș

irosindu-și iubirea

 

acolo

unde văd

culoarea scursă a curcubeului

mă simt devastat

pentru că între piept și brațe

te simt totdeauna pe tine

 

numai

ancora asta

s-a priponit la mal

ca un țăruș înfipt în albastrul marin

și în legănarea arcei noastre

îți șoptesc din ce în ce mai verde

 

înflorește-mă în floare

pârguiește-mă în poame

 

TU

dor roditor

rod doritor

mă doare

de atâta uitare

un fur

din floare

 

și nu sunt eu

 

 

miruța mareș & @ndrei filip ©onstantin burdușa™