țărmul liniștii care nu liniștește

 

țărmul liniștii care nu liniștește

 

 

 

cu cearcănul plin de promoroacă

te voi fi așteptat

într-o gară fără de linii și fără de trenuri

la țărmul eternității

 

te voi fi așteptat

condamnat la complotul ticluit

de fiecare iarnă cu fiecare noapte

a mea fără tine

a ta fără mine

în numele fiecărui fulg de nea

tranșat radical la ambele capete

de durerea despicării

în nici o parte întreagă

în nici un fel perfectă de alb

 

desculțe trupurile vor fi alergat prin neaua proaspătă sîngerând disperate

de-a latul fricii

 

când tâmpla ta frumoasă și gânditoare

și-ar fi putut visa odihnirea pe pieptul meu de armăsar spumegând în propriile răni

troienele ar fi plâns pe la țărmuri

 

când ți se va fi făcut sete de setea cu care să îmi cerni stelele

din cel de-al nouălea cer

peste mâinile albe și tămăduitoare

cu care ți-aș fi plămădit și ți-aș fi frământat

această iarnă fierbinte

 

mi-aș fi dezbrăcat zilele de drumuri

mi-aș fi dezbrăcat nopțile de somn

luna ar fi crăpat

și lumina s-ar fi scurs pe copaci în cuvinte de argint

 

ai fi simțit apăsarea luminii pe pleoape

departe

din ce în ce mai departe

aproape zid

aproape grind de țărm de pasăre

 

dar e liniște

e-o liniște înghețată

care nu respiră

o liniște absurdă care nu are brațe

 

de unde să te prind de brâu

dacă brâul acesta nu miroase a patimă

de unde să te viu

când a muri este o liniște

 

@ndrei filip ©onstantin burdușa™