octombrie

  

port octombrie la verighetă

nu eu mi l-am pus

de vreo săptămână e acolo

agățat la verigheta mea

 

e asimptomatic

 

știi că eu simt verigheta și locul verighetei îl simt

 

verigheta aceasta este pentru mine un zid

de care mă reazem cu spatele

să pot sa mă lupt

cu toate cele care sunt

și cu toate cele care nu sunt

 

octombrie âsta e incomod

e incomod și cam rece

îmi dă fiori

Doamne

 

m-am desfăcut în sâmbete vetuste

și tot mi-e tu

 

abia de dor abia de sete

calc pragurile întâmplărilor care încă nu s-au întâmplat

dacă te-ai ridica deasupra răsăritului

să vezi cât de adânc mă împlânt în pământ

să vezi rădăcinile izvorului acestei fântâni

femeie

femeie fântână

tu

cea de adâncă sete ce ești

și cât te iubesc

și cât de atunci te iubesc

și cât de acum te iubesc

 

simt cum îmi îngheață mâna pe mânerul dimineților noastre

de octombrie

 

nici nu mai știu de ce aștern acest poem

scriu într-una de vreo săptămână

versurile țâșnesc din mine pline de sânge

strigànd isteric

în cuvinte aprinse ca niște bolovani

 

rocă vulcanică

iubire vulcanicâ

m-aș opri în Polinezia să alimentez cu dor

 

nu

nu s-a pătat lumina

nu s-a pătat nici o zi

 

bag de seamă că trag să simplific

nimic nu este atât de simplu

te iubesc ca și cum

apusul s-ar fi dat de margini cu pieptul gol

descheiat la simboluri

ai săpat o tăcere la colțuri

iar eu am sădit crizanteme în tăcerile săpate

și crizantemele au făcut cuvinte

și miroase a rouă

și-a vatră

nu va veni dintr-o dată

atâta țârm

cât să putem ajunge la mal

pentru viața

în care mă încep cu tine

 

m-auzi?

 

de atâta octombrie mai mă auzi?

 

naștere naște-mă cànd te naști fântână

femeie

a mea

ce ești

 

poveste-mă

iubește-mă

octombrie ce ești

 

 

 

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

În podcast recită autorul

https://www.buzzsprout.com/1760769/episodes/8518736

 https://poemeleuriasului.blogspot.com/