cel ce măsoară cuvintele cu pasul său curgătoriu. Despre jertfă

 

cel ce măsoară cuvintele cu pasul său curgătoriu. Despre jertfă

 

am căzut și m-am ridicat de atâtea ori

încât cu greu aș putea spune

dacă sinusoida tinde către zero sau către infinit

așa cum cu greu aş putea afirma

dacă infinitul meu tinde către minus sau către plus

sau către infinitul său

 

m-am așezat pe prispa tăcerilor mele

măcinate de valuri

și mi-am aprins pipa ca un om bătrân

şi am privit zorii ca un copac bătrân

şi am iubit marea ca un munte bătrân

 

atât am putut eu face în viața asta

să bat cuvintele în cuvinte

și să le răsucesc după respirația mea

răstignindu-le până la semn

 

atâta tot am putut eu face în toamna asta perpetuă

 

să îmbătrânesc în cuvintele mele

cuvintele mele care acum au rădăcini mai mari decât mine

și care se transformă în pietre

și pietrele se ridică în picioarele lor de pietre

și se împlinesc în biserica curgătoare a numelui meu

 

aud deja un clopot cum bate înlăuntrul poemului

cu numele meu de strigăt de luptă

 

căci din întuneric vine lumina

și din lumină vine întunericul

așa cum la capătul iubirii e trădarea

iar la capătul trădării e iubirea

 

de la mânerul și de la vârful sabiei nu se vede decât lupta

 

numai paşii cei rămân mai grei şi mai lâncezi

ca şi cum

ca şi când

lumea s-ar vărsa într-o deltă a gândului

și gândul s-ar vărsa într-o infinitezimală lume a timpului

dintr-un cuget

bâtut in cuie pe-o prispă de semne

 

iar eu aș dansa cu o clepsidră sentimentală

iar drumul ar scrie ultimele cuvinte

dintr-un poem scris altfel de nouă ori

de fiecare dată piatră și pas

pas și piatră

curgere a curgerii

în care

m-ar întreba neputincios

ce am putea face cu dragostea

rămasă fără stăpân

încă de când consideram dragostea o stare de grație

 

ce să facem

o legăm la grindă

și o zidim în acest zid al bisericii poemului meu

ca jertfă

a nemuririi

@ndrei filip ©onstantin burdușa™