țărmul
liniștii care nu liniștește
cu cearcănul plin de
promoroacă
te voi fi așteptat
într-o gară fără de linii
și fără de trenuri
la țărmul eternității
te voi fi așteptat
condamnat la complotul
ticluit
de fiecare iarnă cu fiecare
noapte
a mea fără tine
a ta fără mine
în numele fiecărui fulg de
nea
tranșat radical la ambele
capete
de durerea despicării
în nici o parte întreagă
în nici un fel perfectă de
alb
desculțe trupurile vor fi
alergat prin neaua proaspătă sîngerând disperate
de-a latul fricii
când tâmpla ta frumoasă și
gânditoare
și-ar fi putut visa odihnirea
pe pieptul meu de armăsar spumegând în propriile răni
troienele ar fi plâns pe la
țărmuri
când ți se va fi făcut sete
de setea cu care să îmi cerni stelele
din cel de-al nouălea cer
peste mâinile albe și
tămăduitoare
cu care ți-aș fi plămădit
și ți-aș fi frământat
această iarnă fierbinte
mi-aș fi dezbrăcat zilele
de drumuri
mi-aș fi dezbrăcat nopțile
de somn
luna ar fi crăpat
și lumina s-ar fi scurs pe
copaci în cuvinte de argint
ai fi simțit apăsarea
luminii pe pleoape
departe
din ce în ce mai departe
aproape zid
aproape grind de țărm de
pasăre
dar e liniște
e-o liniște înghețată
care nu respiră
o liniște absurdă care nu are brațe
de unde să te prind de brâu
dacă brâul acesta nu
miroase a patimă
de unde să te viu
când a muri este o liniște
@ndrei filip ©onstantin burdușa™
În podcast recită autorul
https://poemeleuriasului.blogspot.com/
https://www.buzzsprout.com/1760769
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu